Alfa Romeo Stelvio diesel: Test cu inima și cu mintea

Mie nu-mi plac SUV-urile. Am condus suficiente și în continuare nu le văd rostul. Arată ca niște hatchback-uri și sedan-uri cu tocuri, se mișcă în consecință, sunt greoaie, încearcă să le facă pe toate și devin plictisitoare iar unele nu impresionează nici măcar atunci când vine vorba de spațiu. În lumea mea, sunt carne tablă de tun pentru break-uri.

Fiindcă nu îmi plac SUV-urile, tind să fiu exigent cu ele așa că de câte ori fac cunoștință cu unul, primul scenariu la care mă gândesc atunci când îi judec interiorul este dacă, în caz de forță majoră – să zicem că aș fi nevoit să mă cazez pe litoralul românesc sau ceva de genul – aș putea să-mi petrec o noapte înăuntru și cam cât de confortabilă ar fi experiența.

Deși mi-a lăsat o impresie bună după ce l-am testat pe circuit, Alfa Romeo Stelvio n-a scăpat de proba cazării pentru că în fond, Stelvio este o Alfa Giulia pe platforme. Și acum, dați-mi voie să mă contrazic.

Drumul dintre Cochirleni și Ion Corvin nu e nici cel mai asfaltat, nici cel mai drept. Dar cum ziceam, sunt exigent când vine vorba de SUV-uri, iar cum autostrada de la București la Cernavodă i-a venit ca o mănușă lui Stelvio, era cazul să-l scot din zona de confort măcar vreme de câteva zeci de kilometri, în care am schimbat de atât de multe ori modurile d, n și a încât într-un final, când am decis că d este ce vreau și ecranul central arăta conturul lui Stelvio cu direcția, motorul și roțile roșii, Andreea m-a întrebat: ce înseamnă d? I-am răspuns că distracție.

Când nu vrei distracție, modul n e soluția de mijloc. Nici prea rigidă, nici prea moale, suspensia trece cu stoicism peste gropi și denivelări, câteodată mai zgomotos, dar fără să te supere vreodată. Am înțeles și de ce i-au pus numele Stelvio: direcția e din orice altă lume, numai din cea a SUV-urilor cocoșate nu. E atât de precisă că de multe ori te surprinde nonșalanța și precizia cu care mută 1,700 de kilograme de metal, plastic, cauciuc și țesut viu din linie dreaptă în apex și înapoi în linie dreaptă.

Acum despre interior. Vizual, planșa de bord îți spune “Signore, tu ai de condus, conformează-te!” pentru că e destul de simplă, neinundată cu butoane și spre marea mea bucurie, neatinsă de moda piano black. Și deși sunt de părere că locul lemnului este în pădure, inserțiile din materialul menționat anterior nu par străine în peisaj. Aș fi vrut un pic mai multă atenție pentru sistemul de infotainment și un răspuns mai bun la plimbarea prin meniuri și navigație, dar pentru că mașina asta te vrea scufundat în condus, o să-ți pese mai puțin de ce se întâmplă pe ecrane. Mai ales dacă știi drumul până la destinație.

Dacă aș putea să dorm o noapte în Stelvio și a două zi dimineață să mai am vertebre integre? Nu-s complet sigur, dar pe scaunul șoferului spatele nu mi-a făcut figuri ca atunci când în fața mea se afla volanul unei germane premium cu prenume de necunoscută și, I beg your pardon, nici nu mi-am tăiat degetele în plastice cum era să pățesc cu un brand care își asociază imaginea cu o pisică și nu produce echipament sportiv. Și pentru că, din fericire, abominațiunile cunoscute drept SUV-uri coupe nu se află (încă) în portofoliul Alfa Romeo, poți să stai drept pe bancheta din spate fără să gâdili plafonul cu freza.

Știi deja din episodul Alfa Romeo Stelvio pe circuitul Motorpark România că automata ZF cu opt trepte și motorul pe benzină sunt un fel de Portocală Mecanică. În echipă cu dieselul de 2,2 litri și 210 cai putere, aceeași automată te smucește puțin în primele două trepte dar în rest te poartă lin spre viteza dorită și simți că ai de unde primi mai mult în depășiri. Trebuie doar să ceri cu piciorul drept.

Încerc să închei cu o analiză pe scurt a situației lui Stelvio în peisajul automobilistic actual. Vânzările Giuliei nu sunt grozave, dar capii Alfa Romeo insistă că momentan nu le pasă de vânzări, vor să-și vadă brandul renăscut și prezent pe cât mai multe canale, feed-uri și timeline-uri. Garajele și parcările clienților nu au prioritate momentan, deși evident, asta este ținta pe termen lung.

Va veni însă vremea în care Alfa Romeo va trebui să transforme popularitatea redobândită în bani. Adică să vândă serios, să le dea KO germanilor și să își facă loc în piață. Nu cred că Giulia mai poate face asta, cel puțin nu generația actuală. Însă Stelvio, pentru că joacă într-o clasă extrem de cerută, cu o competiție cruntă, unde cam toți pot să stea în cap și să facă șpagatul pe două scaune, are pe umeri așteptări uriașe. Un lucru îmi e clar totuși: cumperi un Alfa Romeo Stelvio cu inima și cu mintea.

Părerea ei:

Când toată lumea întoarce capul după o Alfa Romeo la fel ca după un brand de lux, știi cu siguranță că nu ești deloc subiectiv. Și că nu exagerezi când Stelvio te surprinde atât de plăcut. Am plecat la drum doar cu gândul că este un SUV, iar mie îmi plac mașinile mari – bărcile cum îi place lui Tudor să le spună – așa că bifasem deja un +1. Asta până când am văzut-o. Și până am mers cu ea.

Cred că Alfa Romeo este un brand de nișă, pentru iubitori, care aleg o astfel de mașină în special pentru ceea ce reprezintă ea, nu neapărat după o analiză minuțioasă în comparație cu modele din aceeași categorie. Așa că te aștepți la ceva eleganță în stilul italiano, culori frumos alese, și eventual o mașină care se conduce ok. Vorbim despre Stelvio, așa că ștergeți tot și pornim de la 0.

V-am spus la început că atrage toate privirile, deci avem frumusețe și eleganță din plin. Poate mai important este că interiorul este și mai frumos, cu materiale mate si inserții din lemn. Scaunele sunt extrem de comode, și spațiul este mai mult decât generos. Ai multe locuri de depozitare în uși, iar in portbagaj încap cu siguranță bagaje pentru o familie întreagă. În care femeia pleacă cu 5 genți :).

Nu am condus, însă am observat de pe locul din dreapta și mi-au plăcut suspensiile, motorul silențios, și faptul că te poți plimba comod și relaxat la o viteză “de croazieră”, dar poți să te bucuri și de o accelerare care te lipește de scaun.

Foto: Mihai Dăscălescu